Catalina - intre confuzie si speranta

[euuuu]

buna seara tuturor...
Nu mai stiu la cine sa apelez
Ma numesc Catalina,am 17 ani...sunt confuza rau de tot in cea ce priveste modul in care mi se desfasoara viatza.De cand ma stiu am fost copilul care facea tot ce-i spunea mama pentru ca altfel se supara si eu nu suportam sa o vad suparata.Fiind la o varsta frageda ma supuneam la absolut tot ce spunea ea pentru ca stiam ca "asa e bine". A venit timpul sa invat sa-mi iau propriile decizii si simt k nu sunt libera sa le iau.Chiar daca mi se spune uneori "faci cum vrei dar mai bine e asa..." si chiar daca mie mi-ar conveni sa fie invers pentru ca stiu ca m-ar face fericita,fac tot asa cum mi se spune. off...am inceput aiurea.
Familia mea nu e tocmai fericita...cel putin eu nu ma simt fericita in ea.Cand mama si tata s-au luat a fost o decizie cu care parintii tatalui meu nu erau de acord.Implicit apareau tot felul de scandaluri.Tata era cel care aducea banu' in casa si era tot timpul cu nervii intinsi la maxim pentru ca de el depindea viitorul meu,al mamei si al surorii mele.Cert e ca tata uneori o mai lovea pe mama,au fost pe cale sa divorteze dar n-au facut-o.Acum se inteleg destul de bine,ultimul scandal a fost dat uitarii.

Mama se simte oarecum in inferioritate.S-a casatorit cu tata foarte devreme,imediat cum a terminat liceul pentru k era insarcinata cu sormea dar si pentru ca se iubeau mult.Mama n-a apucat sa urmeze o facultate si ar vrea ca eu si sora mea sa nu fim ca ea.O inteleg si pot spune ca asta imi doresc si eu.
Tata nu s-a implicat niciodata in educatia noastra pentru ca este o persoana mai rece...asa ca eu si sora mea am ramas pe mainile mamei...Simt uneori ca este mult prea grijulie,stiu ca nu-mi vrea raul dar fara sa-si dea seama uneori mi-l face...Eu nu ma simt pe picioarele mele.Nu simt ca am o viatza a mea.Ma uit uneori la colegii mei si ii vad siguri pe ei,pot lua decizii singuri...eu nu...eu tot cu mama.N-am voie sa ies din casa cand vreau...noi ne-am mutat destul de departe in Chitila.Tot timpul sunt departe de orice si mereu este periculos sa vin la ore tarzii.M-am separat de prietenele mele odata cu mutarea,dar se poate spune ca mai tinem legatura...desi mereu apar dificultatzi cand vrem sa ne vedem.Nu mi-am facut alti prieteni pentru ca nu ma simt bine in pielea mea...sunt la un liceu bun din Bucuresti si mereu trebuie sa invatz.Pana acum n-am stralucit la nimic,poate ca sunt un elev mediocru...in generala eram cea mai buna din clasa,luptam pentru medii...acum e altfel...simt ca nu mai sunt eleva cea buna,mi-am pierdut increderea in mine pentru ca simt k nimeni nu are incredere in mine.Uneori ma intreb daca sunt o fiintza normala...mi-as dori sa am prieteni care sa-mi fie alaturi,sa simt ca-mi traiesc viatza.La scoala i-am indepartat pe toti de langa mine prin diverse chestii pe care le fac.Ma simt diferita de ei si cand ii vad cum povestesc tot timpul despre lucrurile interesante care li se intampla ma gandesc ca eu chiar nu as avea ce sa le povestesc,ducand o viatza atat de monotona...scoala,casa,scoala,casa...Sunt nesigura pe mine si stiu ca nu e bine.N-am avut niciodata un prieten pana acum si am o temere si fatza de baietzi pentru ca abia daca schimbam o vorba cu tata...Acum e putin altfel...de la ultimul scandal,cand mama plecase de acasa,am ramas cu tata si am inceput sa ne apropiem.Vorbeam ca niciodata.
In ultimul timp stau destul pe net pentru ca aici mai pot discuta cu prietenii mei "virtuali" kre nu-mi sunt asa prieteni ci doar companii la plictiseala.Fac asta pentru ca sunt dornica sa fiu in preajma persoanelor straine,sa ma simt agreata,sunt mult prea padureatza...
Singurele fete cu care mai ies sunt tot din generala.Ma simt bine in preajma lor dar ne vedem destul de rar...atunci cand e mama in toane bune si ma lasa sa ies. Vazandu-ma atat de izolata si avand zile din ce in ce mai plictisitoare,simtind ca trece viata pe langa mine,am decis sa ma intalnesc cu o fata de pe net,careia i-am mai povestit din tampeniile mele...Stiam ca mama n-ar fi de acord sa ma intalnesc cu nimeni de pe internet,abia ma lasa sa ies cu cei cunoscutzi dar cu cei necunoscuti?Si totusi m-am intalnit cu ea,este o fata de treaba,am simtit ca am mai castigat o prietena.Si totusi nu i-am spus mamei despre ea...am facut si niste poze pe care le-am ascuns...As fi vrut sa ies si eu cu fetele macar o data pe saptamana...dar trebuie sa cer de fiecare data voie,trebuie sa ma simt de fiecare data vinovata ca cer asa ceva..."dar ai scris la meditatzii? nu te mai pregatesti si tu la nimic?"(mama) mda...parca nimic nu-mi merge bine pentru ca mi se spune tot timpu' ce ar trebui sa fac.Imi gasisem refugiul in calculator si in muzica mea pe care maica'mea n-o inghite...hip-hop...si totusi n-am nimic in comun cu cei care risca pentru viata lor,ma simt lasha.I-am zis mamei ca daca isi doreste atat de mult sa fiu in frunte la scoala n-o sa reusesc daca sunt presata,izolata s.a.m.d...nu cred ca-i pasa.Sora mea are 18 ani.Este tratata lafel ca mine numai ca ei ii convine tot ce spune mama.Nici ea nu are prieten,nu iese nicaieri,se complace in statul acasa...refugiul: desene animate.Se uita la desene animate si se viseaza intr-o lume mai buna.Ea nu e atat de stresata cu invatzatul,nefiind la un liceu cu renume ca al meu.Ea cika ar dispune de libertate dar nu vrea ea sa fie libera...nu stiu cum vine asta.Pentru ca intr-o zi mama mi-a spus ca daca as fi fost si eu la un liceu mai slab as fi putut iesi cand voiam.
Sincera sa fiu acum nici nu mai stiu ce conteaza pentru mine...sa fiu in preajma unor persoane carora le pot zice prieteni sau sa ma regasesc pe mine...si cu m-as putea regasi?Ma uit in oglinda si vad o proasta care n-are treaba cu viatza.Nu stiu prin ce minune mama crede ca atunci cand ies cu fetele ies defapt cu baietii...acum crede ca am 2 iubiti,nu unul,iar eu abia daca schimb vreun cuvant cu "specia".Doar pe net imi permit,stiind ca nu suntem fata in fata ca sa ma rusinez.
Recent au vrut sa-mi scoata netul pentru ca petrec prea mult timp pe el.Am discutat cu tata iar (ca niciodata) despre nevoia mea de a cunoaste lumea si ... DA...am ajuns la concluzia ca mama nu mai are incredere in mine.Nu stiu cum sa-i recastig increderea pentru ca nu stiu cu ce as fi putut-o dezamagi atat de tare...m-am dezamagit pe mine ca nu sunt in stare sa fac nimic cu viatza mea.Nu stiu de ce mai traiesc si nu vad nici o solutie.Cateodata am impresia ca nu stiu nimic si singura propozitie pe care o stiu e "nu stiu" As vrea sa fiu libera...sa simt ca sunt sprijinita si atunci cand vreau sa cunosc lumea,nu vreau vorbe,vreau fapte.Mi s-au spus destule vorbe..."da ai voie sa-ti faci prieten" dar "vorbesti cu toti prostii"
In final nici nu mai stiu ce vreau...cred ca nu mai vreau nimic...decat sa dispar...
indraznesc sa va cer sfatul...sperand ca mai e o sansa si pentru mine va multumesc...

[Forumista start]

Ai doar 17 ani... o varsta critica... pe care am avut-o si eu...
Ai nevoie sa vorbesti cu cineva aproape de tine, cineva care sa te indrume un pic pentru ca se pare ca ai ratacit drumul...

Ai vorbit sincer si deschis cu mama ta?

NU ESTI PROASTA! Esti doar o copila un pic debusolata... care are nevoie de un pic de sprijin...
Daca ti-as recomanda sa citesti niste carti care te-ar putea ajuta, le-ai citi?

[Kristin]

Catalina, am modificat titlul topicului, pentru a fi mai sugestiv.

Poate nu ar fi rau sa te si inscrii, sa vorbim mai pe indelete daca simti nevoia. Chiar, cum de te-ai gandit sa scrii pe acest forum ?

[katalina]

[Kristin]

Din pacate, eu sunt cam ocupata azi, sunt multe de spus aici, insa iata ce gandesc eu, asa, la repezeala (scuza stilul dezlanat).

Se pare ca mama ta, simtindu-se nefericita, nerealizata (din cauza intreruperii studiilor, violentei in familie etc., simtindu-se frustrata, are pe de o parte atat o grija exagerata fata de voi doua, din dorinta de a va proteja, cat si niste asteptari foarte mari, pentru ca sa nu ajungeti in situatia ei (ma refer in principal la studii).

E greu sa o schimbi. De altfel, principiul meu este chiar acesta, sa nu incerci sa ii schimbi pe cei din jur, ci sa te adaptezi tu la ei.

Spuneai ca relatiile dintre parintii tai s-au imbunatatit. Asta ce inseamna ? S-ar putea purta o discutie intre tine si ei, dar IMPREUNA ? Toti trei, patru ? Din ce inteleg eu, tata are autoritate asupra mamei, (din pacate, impusa intr-un mod nedorit!), insa e singura veriga de comunicare din familie pentru tine. Sau, ai putea discuta intai cu tatal tau, apoi cu mama.

Mamei tale ii e si frica de faptul ca, daca vi se intampla ceva, tatal tau ii va spune ca ea e responsabila pentru esecul vostru, nu e asa ? Asa ca deciziile in ce va priveste pe voi, cele 2 fete, trebuie luate impreuna cu amandoi parintii, asa incat responsabilitatea sa se imparta la 4.(parintii si voi, cele doua fete).

Eu nu prea dau sfaturi, insa atunci cand am trecut deja de varsta adolescentei, presupun ca am si invatat ceva din ea. Asa ca, ce parere ai de urmatoarele lucruri:

- mama ta nu are in primul rand incredere in EA insasi, de aceea nu are nici in voi, fetele.
- te-ai pus in situatia ei, sa vezi cum gandeste, de ce simte asa ?
- poate ca ar fi bine sa incerci sa privesti situatia la rece, sa iti dai seama ca totusi are si ea dreptate, ca, asa cum spuneai , va vrea doar binele, ca vrea sa aveti o alta soarta decat a ei. De aceea, sa incerci sa fii mai calda, mai apropiata de ea, sa vada in tine un sprijin, un om matur (desi esti inca adolescenta), pe care se poate baza.
- MUUUUUULTA lume a trecut prin ce treci tu acum, a gandit la fel ca tine la 17 ani, crede-ma. E adevarat ca acum adolescentii sunt mai emancipati ca acum, de ex., 10 ani, insa NU trebuie sa te compari mereu cu colegii tai. Nu spun ca e bine sa stai mereu in casa, insa poate ca nu e bun nici spiritul de "gashka" prea puternic si nici serile petrecute tarziu, in noapte, cine stie pe unde. De asta spun, chestia cu "programul" de venit acasa poate ca e indreptatita, pe undeva.
Sa nu crezi ca esti singura adolescenta ratacita, fara a putea comunica cu parintii. Cunosc numai pe acest forum cateva persoane care au fost asa.
- Parca spuneai ca nu te mai agiti asa la scoala. De ce NU ? Eu nu spun sa ai note mari la toate materiile, dar sigur iti place ceva mai mult, poti aprofunda si poti deveni cineva in acel domeniu. Asta iti va aduce satisfactii la care nici nu gandesti.
-Nu rata ocaziile sa te lauzi mamei atunci cand ai de ce sa faci asta ! Va capata incredere in tine !
- Cu siguranta, trebuie sa gasiti calea de mijloc. Asta nu se poate decat, cum spuneam, prin comunicare. Adunati-va toata familia la un picnic si discutati, fara nervi si tensiune ce va doare pe fiecare. Cu siguranta undeva se va gasi o punte. Mai greu e pana gasiti aceasta punte, dupa aceea lucrurile vin de la sine.

Nu te indeparta de parintii tai, e foarte important sa ii ai alaturi ! O sa iti dai seama de asta mai tarziu. Si DA, du-te la tata sa vorbesti, oricand ai nevoie, dar nu o neglija nici pe mama !! S-ar putea sa se simta exclusa si nici asta nu e bine !

In final, NU mai fi asa PESIMISTA, ca nu ai de ce ! Repet, multa lume a trecut prin asta ! E unul din pasii necesari spre maturitate. Nu te mai simti singura, ai o sora si niste parinti, sunteti o familie si daca veti comunica asa cum trebuie, toata lumea va fi multumita !

[katalina]

da...probabil k nici ea nu mai are incredere in ea.O vreme nu a avut serviciu si soacra o tot tachina,o facea sa se simta inutila...noi locuim cu bunicii...tot timpul se tachineaza cu soacra'sa si knd mai vorbim imi zice mereu de ce tampenii face bunica'mea si ce porumbei ii ies din gura.Tata a lovit-o odata pe motiv ca ar fi fost nepoliticoasa cu maica'sa.I-am spus de multe ori sa n-o mai bage in seama,imi zicea k n-o s-o mai impunga(tachinarea e reciproca) dar tot continua sa faca asta. M-am pus in situatia ei si sincer nu stiu cum m-as descurca daka as fi in locul ei...sunt prea multe probleme aparent minore kre se aduna pe zi ce trece si creeaza haaaaos Are dreptate knd nu vrea sa-si vada fiica in preajma unor "golani",nici eu nu ma vad in preajma lor dar vreau doar linishte...ar trebui sa mai comunic cu ea dar imi devine din ce in ce mai greu knd ii aud "NU-urile" categorice.
Cu scoala nush pe unde stau...sunt nesigura pe mine si asta ma impiedica sa trec mai departe...ar trebui sa nu mai pun totu' la inima.
Problema e veeeeche...si de multe ori am rezolvat-o prin comunicare dar e o rezolvare temporara.Mereu ma intorc la aceleasi chestii...nu mai vreau solutii temporare.I-am spus candva mamei k n-am prieteni la scoala,ca asa si pe dincolo si m-a lasat sa ies intr-o vineri...dar are impresia ca ies prea des,nu stiu...poate unde ma duc de prea multe ori la ea sa-i cer voie si ma refuza...poate nu mai stie knd m-a refuzat si knd nu rad yo...
Situatzia cu scoala nu e nici chiar asa de nasoala...nu pot sa zic ca am 10 pe linie la materiile pe care vreau sa ma axez dar mediile 9 si 8 nu mi se par chiar mici...Ii mai zic uneori cand ies la tabla la mate si cand sunt multumita de mine..."daaa...si i-am lasat pe-aia in urma,n-au apucat sa scrie tot dupa mine"...se bucura dar "asa vreau si la altele.vezi cu chimia aia!" La chimie e bata tot liceul.Avem niste profesori care nu se implica,nu stiu cum sa-si atraga mai repede elevii la meditatzie.Impreuna cu juma' de clasa era sa raman la chimie,dar am muncit pe ultima suta de metrii si nu s-a intamplat.Mama crede ca ajunsesem in situatie de corijenta la chimie pt. k stau pe net in loc sa invatz.Se insala...i-am spus-o si nu ma crede.In rest,la celelalte materii o duc destul de bine...
Sora mea a inceput sa ma parasca.Banuiesc ca e suparata ca nu o las si pe ea la calculator si din cauza asta tot vorbeste despre mine aiurea,o influenteaza negativ pe mama...cred ca de-aia crede ea aqu' k umblu cu 2
mda...in final tot comunicarea...dar se va ajunge iar la aceleasi chestii pentru ca sunt prea pretentioasa sa cer sa ies si yo din casa.Daca sormea nu iese eu de ce as face-o nuh? sormea e copilu' ei cuminte si yo's aia razvratita...asta mi-a spus mai in gluma mai in serios...E ceva anormal sa-mi doresc sa comunic mai mult si cu altii, in afara de cei din familie. Nu pot s-o schimb nici daca mi-as dori...yo nu pot sa ma schimb pe mine...nu stiu ce as avea de schimbat si cum sunt defapt.
in fine...apreciez faptul ca vreti sa ma ajutatzi,inseamna mult pentru mine.mai aud si yo alte pareri
va multumesc.

[helena]

bine te-am gasit!
nu cred ca sint in masura sa iti dau sfaturi!
ai o virsta minunata,esti frumoasa ,desteapta,sanatoasa!
si ai parinti ,pe amindoi!gindestete ca altii nu au parinti ,sint ai tai asa cum sint,si nu cred ca nu te iubesc!
hai curaj,ai o viata intraga inainte!si nu esti singura!ai o gramada de prieteni,aici ,acolo in orasul tau!tot ce trebuie tu e sa ai incredere in tine ,in puterile tale si fi sigura ca cineva acolo sus nu te lasa singura!
oricind daca vrei sa vorbesti,sunt aici!
te imbratisez!

[sorana]

In ce clasa esti? Pe mine ma omorasera cu "invata" intr-a 12-a! Stiam si eu ca trebuie sa invat dar cicaleala constanta ma scotea din sarite. Si daca vroiam sa ies 1 ora afara 9dupa vreo 6 ore de invatat!) cica "da' tu n-ai ce face? Ai bac si admitere anu' asta, etc, etc ..... In fine ... am intrat la facultate si stii ce am facut? M-am apucat eu sa-i cicalesc! Pe bune! Nu puteau bietii oameni sa zica nimic ca incepeam: "ai vazut? am intrat! si tu ziceai ca n-o sa intru! Asa ca lasa-ma in pace! Ca o sa iau examenele, indiferent de ce zici tu, etc, etc ..... Nu a fost prea vesel nici anul I da fac. dar pana la urma au renuntat, mai cu amenintari ("sunt majora! daca nu ma lasi in pace ma mut la seral, imi iau job si ma mut cu chirie!"), mai cu certuri, dar intr-un glorios final din anul II m-au lasat in pace.... or fi realizat si ei ca sunt destul de mare, la 19 ani ...... si pe urma am inceput eu sa le caut sfaturile ...
Si stii ce? Am inceput sa ne intelegem din ce in ce mai bine ..... sa ne respectam reciproc in alt mod, mai prietenos, nu de pe pozitii de forta ....
Poti sa crezi ca am 33 de ani, un sot si un copil si locuiesc cu tatal meu (mama a murit)? Ca nu ne deranjeaza deloc, ba chiar ne ajuta .... si ca nu l-as lasa singur?
Eu zic ca si problemele tale se vor rezolva, dar din pacat pt. tine nu prea curand .... as estima ca se vor rezolva cand vei termina liceul! Daca nici atunci paintii nu vor realiza ca ai crescut, le vei aduce tu aminte si vor trebui sa accepte, cand vei avea o diploma de bac in mana!
Sfatul meu ar fi sa profiti de perioada asta si sa inveti pt. fac. si sa citesti. Ah, si nu cere tot timpul sa iesi ... incearca sa-i dai mamei tale o pauza. Ce ar zice daca nu ai vorbi cu ea mai mult decat strictul necesar (si mai ales, fara sa ceri voie!) o saptamana? Daca te va intreba ce-ai patit, poate e dispusa sa purtati o conversatie mai lunga ..... si poate ajungeti la o concluzie .....
Uf, ce mi-ai adus aminte de adolescenta mea .....
_________________
Sorana si Monica (8 ani)

[katalina]

sunt in clasa a 11-a...cicalitu' cu invatzatu' nu e de acum,e de knd ma stiu in scoala...n-as avea voie sa ies afara nici dupa 6 ore de invatat...n-am voie sa ies afara in timpul scolii o perioada am incalcat regula,ma tot milogeam d maika'mea sa ma lase sa ma vad cu prietenele mele din generala...acum i se pare k 1data pe saptamana a fost prea mult.In generala imi ziceau "las' k ai sa fii la liceu si atunci ai sa fii pe picioarele tale",acum am ajuns la liceu(si nu orice fel de liceu) si-mi spune "las' k ai sa fii la facultate si abia atunci vei fii pe picioarele tale"...sincera sa fiu nu mai stiu daca le dau dreptate sau nu.Poate k tot eu sunt vinovata ca nu m-am adaptat...sunt atat de padureatza...mi-e frik si de umbra mea...de-aia nu m-am apropiat foarte mult de cei din clasa.Mi-e rusine cu mine uneori si e un sentiment kre ma macina tot timpul.Nu am incredere in propriile fortze

[helena]

ehhh!incepe prin a avea incredere in tine!esti tinara ,sanatoasa,desteapta
poti face o gramada de lucruri ce poate noi nu puteam face la virsta ta!ai net,incearca eu stiu.....uite o pagina web...scrie acolo ce simti....scrii frumos,
nu e necesar sa incerci sa atragi atentia asupra ta prin inchisul in camera,nemincatul...alte chestii...
hai,curaj!ai si tu rostul tau pe lumea asta,dumnezeu stie de ce si ce face!
curaj!viata e frumoasa chiar si atunci cind uneori o privim printre lacrimi!zimbeste,.....ca zimbind vei reusi sa iti recapeti increderea in tine!!
te imbratisez

[fluffy]

Catalina, iti spun si eu BINE AI VENIT!

Lucrurile nu sunt intamplatoare - ai nimerit pe forumul nostru si sunt sigura ca din multitudinea de mesaje de raspuns, vei gasi cateva idei, solutii care sa te ajute.

In acest moment nu am timpul pe care mi l-as dori sa-l aloc unui raspuns la problema ta... insa promit sa ma revansez cat de curand!

Ca prima sugestie: in momentul in care vei considera ca ai primit niste sfaturi utile, i-ai putea arata mamei tale ceea ce ai scris tu aici si ceea ce ti-am raspuns noi. Si tatalui tau chiar, dansul iti poate fi un sprijin real, din moment ce spui ca va intelegeti si comunicati foarte bine.

Dupa cum am spus, voi reveni cu un raspuns mai pe larg. Intre timp, eu iti doresc sa te bucuri de ceea ce ti-a oferit bun viata pana acum: sanatate, frumusete, sansa de a fi eleva la un liceu bun, rezultatele de la scoala si prietenii, reali sau virtuali pe care ii ai, si nu in ultimul rand, familia.

Eu sunt sigura ca in curand problemele tale, care - repet ceea ce au spus fetele mai sus - nu sunt deloc atipice varstei pe care o ai, se vor rezolva.
_________________
Cand altii te cred fericit si tu crezi ca nu esti, ia-te dupa ei! (Raymond Ruyer)

Lachitza mea

[somnorici]

Catalina, te imbratisez cu mult drag!

La 17 ani semanam cu tine extraordinar de mult!!! Eram prima in clasa mea, am fost tot timpul liceului, dar imaginea de sine era undeva sub covor, nu-mi placea de mine fizic, intelectual si moral. (E o capcana treaba asta cu a fi primul din clasa ta. Ideal ar fi sa te axezi pe o materie, sa stii ce inclinatii ai si sa excelezi la acea materie. Notele bune la toate materiile nu iti asigura neaparat o cariera stralucita.)

Proasta imagine de sine era alimentata permanent tot de o problema de familie, ceva mai grava decat a ta. Aveam impresia ca viata mea nu valoreaza nici cat o ceapa degerata, ca tot ce as spune a mai fost spus o data si ca prezenta mea nu aduce nimic nou in viata nimanui. Lupta reala care se duce e cea cu tine insati. Cred ca va trebui sa te analizezi si sa aduci la suprafata calitatile reale pe care le ai. Sa faci o lista cu calitati ale tale, si o sa vezi ca se aduna macar cinci. Poate ar fi bine sa rogi o prietena sa faca acelasi lucru pentru tine si chiar si pe tata, mama si sora ta. Pune lista pe birou, pe perete sau undeva la vedere si incearca sa iti dezvolti aceste calitati si sa uiti defectele pe care crezi ca le ai. E tare important daca ai avea o prietena mai mare decat tine, care sa iti fie sprijin ori de cate ori ai nevoie si chiar si atunci cand ti se pare ca esti mai puternica. Parerea mea e ca vei depasi aceasta situatie singura sau impreuna cu o prietena.
In cazul meu au trecut multi ani pana cand mi s-a schimbat imaginea de sine, in mine insami stiam ca sunt un om bun si de treaba, ca am calitati reale, dar aveam impresia ca nimeni nu isi da seama de lucrul acesta si ca nu sunt iubita.

N-am simtit-o pe mama multa vreme aproape, m-am simtit constransa pana cand m-am casatorit. Si asta la 27 de ani. Poate daca ai reusi sa faci cumva sa vorbesti cu ai tai si sa actionezi dupa cum simti si cum gandesti, nu ai ajunge sa te simti constransa atat de multa vreme.

Sunt sigura ca parintii tai iti doresc binele, si tu de asemeni, cred ca nu intentionezi sa pierzi timpul aiurea, doar sa ai un grup de prieteni cu care sa mai iesi din cand in cand, nu-i asa? Nu inteleg totusi de ce te-ai indepartat de colegii tai, inteleg ca te-ai izolat cumva de ei si cred ca asta nu te ajuta deloc. Cauta ca in timpul scolii sa te simti cat mai bine in compania lor, poate in acest fel nu vei mai simti atat de acut nevoia altor prieteni sau a iesirilor dese in oras.

Daca imi mai aduc aminte de ceva, o sa iti mai scriu, semanam tare bine! E o varsta tare dificila daca nu ai un suport familial solid.

[katalina]

m-am indepartat de colegii mei ptr. k vreo 2 ani la rand aveam falsa impresie k le sunt inferioara,k nu valorez nimik in ochii lor si k rad d mne aveam impresia k toata lumea isi bate jok d mne aqu' nush...mi-e km dificil sa ma apropii d ei dupa o pauza lunga,knd fiekre mi-a pus dja eticheta.Dar sunt si persoane cu kre ma inteleg mai bine si pot spune k nu mi-am pierdut ink sperantza k ne vom intelege in continuare lafel d bine sau chiar mai bine
Momentan situatzia in familie s-a calmat...toata lumea e fericita mai putin yo am renuntzat s-o mai bat la cap p maika'mea sa ma lase sa ies si m-am scufundat in materiile mele, k uite aqu' vin tezele Ma gandesc serios sa ma vad cu prietenele mele pe ascuns...alte solutzii nu vad