Comunicarea cu copilul - cheia care deschide toate usile

[admin]

Acesta este primul raspuns din partea Psihologului nostru si asteptam si altele

" I. De la primele miscari la primele cuvinte
Comunicarea este procesul de transmitere al unor informatii. Limbajul este un cod cu ajutorul caruia se comunica (morse, braie, cuvinte, limbajul surdo-mutilor etc). Copilul comunica si pana la invatarea unui limbaj. De asemenea exista o forma de a intelege chiar inaintea cunoasterii sensului cuvintelor. Daca mama este speriata, sugarul incepe sa planga, daca mama este nervoasa, vesela, linistita si copilul foarte mic imprumuta din starea ei. E ca o oglinda a starilor mamei. Multe femei gravide fac legatura intre starile lor si cele ale fatului. De aceea o comunicare mama-fat este de la sine inteleasa. Ea incepe odata cu primele miscari, care produc mamei o mare emotie, prima data cand copilul se face simtit. Daca este o sarcina dorita si acceptata de ambii parinti, comunicarea cu fatul este aproape o necesitate. Mama ii vorbeste adesea, il linisteste cand e agitat mangaindu-si burta, simtind miscarile fatului, incercand sa-si imagineze cum manutele si picioarele, cum arata, cu cine va semana, daca dupa nastere va fi un copil vioi sau linistit si cate alte ganduri ii trec prin minte. Studiile au dovedit ca aceasta comunicare este benefica si pentru copil si pentru parinti, aduce cu ea incredere si siguranta, mai multa iubire si acceptare. Tatal participa si el la joaca cu fatul, asculta muzica impreuna, fatul se linisteste si adoarme cand parintii vorbesc cu un ton calm despre intamplarile zilei. Exista tot felul de situatii ca aceea in care fatul are orele lui de joaca sau de culcare, fatul nu se miosca atunci cand tatal vrea sa-l simta sau, dimpotriva da cu piciorusele cand tatal vine acasa. El aude in ultimul trimestru de sarcinadar nu stie ale cui sunt vocile, desi dupa nastere le va recunoaste. El aude puternic bataile inimii sale si ale inimii mamei iar numele din exterior sunt mai estompate . Odata cu nasterea va face cunostinta cu zgomotele luminele mirosurile lumii exterioare care la inceput il vor deranja si-l vor obosi foarte mult. Dupa lungile discuti cu copilul din burtica , dupa joaca din fiecare seara, dupa ecografii, discutiile cu privire la viitorul mic iata si momentul mult asteptat- prima data cand mama tine copilul in brate sau asa cum am numit-o prima data cand ne vedem. E loc atunci pentru cuvinte? Poate mama plina de emotie si de lacrimi de bucurie sa-si primeasca copilul cu cateva cuvinte? Care vor fi ele? Sau mangaierea si zimbetul sunt de ajuns? Vocea si mirosul mamei sunt primele care se intiparesc in mintea copilului.E bine sa-I vorbim copilului inca de la nastere, fara sa ne temem ca nu va intelege. Ii spunem simplu ce simtim cat il uluim , ii cintam sau ii povstim in timp ce-l alaptam sau schimbam.
Curand copilul ne va spune si el ce simte, ce- i place, ce-l supara prin plins, zambet, miscari priviri. Plansul de foame, de durere, de oboseala sunt aproape un limbaj .Fiecare mama invata de la copilul ei, nu din carti sau reviste, nu din povestirile altora . Singura incearca sa-l linisteasca dandu-I sanul, luand in brate, vorbindu-I, plimbindu-l, cantandu-i.
Adesea plansul derajaeza, sperie mama alearga sa ia copilul in brate, vrea cu orce pret sa-l faca sa taca, intra in panica daca nu reuseste, il leagana, ii da lapte, ceai, devine din ce in ce mai agitata si copiul la fel. Copii plang dar numai ei stiu de ce. Se stie ca mamele sperioase au copii care plang mai mult decat ceilalti .Copilul invata repede ca daca plange , mama vine in fuga la patutul sau il ia in brate sau ii da sanul.. Astfel incat va plange din ce ince mai des pentru a obtine ce-si doreste. Nu este o viclenie , este reactia circulara primara, asa cum a numit-o Piajet adica copilul asociaza o anume reactie cu anume raspuns. Acest mecanism este repetat la nesfarsit. El nu corespunde unei nevoi ci unei dorinte. Desigur nu sunt adepta lasatului copilului singur sa planga ore intregi dar nici a venitului imediat, a luatului in brate, a leganatului si mai ales a jucariilor zornaitoare .
Copilul se joaca cu manutele lui, le priveste, incearca sa se intoarca pe burtica sau de pe-o parte pe alta, ii puteti pune muzica sau o jucarie care se invarte incet si canta, jucarii de cauciuc moale in patut pe care mai intii le tranteste sau le loveste intamplator apoi reuseste pentru scurt timp sa le apuce sa le duca la gura, sa le arunce, sa le caute din nou. Fara suzeta, fara leganat, fara biberon sprijinit de perna. Mama este si ea prezenta in camera sau in apropiere, ii poate vorbi, ii poate spune ce face (acum iti pregatesc supa, acum intind rufele, apoi vom merge la plimbare etc). Fara miscari bruste, tipete, aspirator sau alte zgomote puternice, fara a tine copilul izolat in camera lui.
Copiii de cateva luni comunica bine cu mama lor, se bucura cand se joaca cu ea, cand merg la plimbare, cand sunt ridicati in brate, zambesc, rad in hohote, se joaca cu manutele, bat din palme.
De la 2 luni apare ganguritul ca semn al starii de bine, apoi faza "lalatiunii" cand bebelusii canta, lalaie. Pe la 7-8 luni apar cuvintele care sunt doar insiruiri de sunete si adesea dupa ce le rosteste, copilul se opreste parca ar vrea sa asculte ce a spus. Apar apoi adevarate discursuri! Ele nu au o functie de comunicare ci una ludica.
Daca ii vorbim corect, rar si clar, ii numim obiectele si persoanele din jurul lui, copilul va putea pronunta la sfarsitul anului 3-4 cuvinte (mama, tata, papa, apa, pa, caca) si va intelege circa 20. Pentru a ajunge la aceasta performanta copilul trebuie sa beneficieze de asa-numita baie de limba, adica sa i se vorbeasca, nu sa se vorbeasca in prezenta lui ci sa i se vorbeasca chiar lui. Sa i se spuna ce va manca, ce va urma sa faca impreuna cu mama, jucariile care I se dau, unde va merge la plimbare etc. Mama poate stimula copilul intrebandu-l ce jucarie vrea, dandu-I sa aleaga dintre mai multe feluride biscuiti, dintre jucariile de baie, de nisip, raspunzandu-I atunci cand o striga, dandu-i obiectul pe care il cere cu cuvinte, multumindu-i cand o ajuta, spunandu-i "pa!" cand pleaca si "Buna dimineata" cand se trezeste, "poftim" cand ii da ceva si "pofta buna" cand incepe sa manance.

II. De la primele cuvinte la prima poezie
Adesea sunt intrebata: Cand incepe copilul sa vorbeasca? Nu exista o varsta anume. Acum cateva zile am intalnit o fetita de 2,5 ani care spunea doar "mama" si cunosc un baietel de 2 ani si 4 luni cu un vocabular impresionant (bleu, vernil, grena, tractor, camion, avion, barca, vapor, diminutive pentru toate obiectele mici). Copilul incepe sa vorbeasca atunci cand intelege rostul limbajului. Daca primeste orice arata cu degetul, ce rost are sa vorbeasca? De la 1,5 ani, copiii pot avea un vocabular de 20 de cuvinte. Uneori exista un interval de timp cand s-ar parea ca totul s-a oprit, ca apoiin jurul a 2 ani sa-si insuseasca relativ usor pana la 200-300 de cuvinte. Competenta este in avans fata de performanta (intelege mai repede si mai multe cuvinte decat reuseste sa pronunte). La 1,5 ani intelege povestiri scurte cu 1-2 personaje, cu intamplari de fiecare zi, pe care le cunoaste bine si totul in maximum 20 de propozitii scurte. La 2,5 ani, intelege povestiri cu 3 personaje, ii place sa i se repete povestirile si sa i se spuna ce reprezinta pozele. La 2 ani, poate construi 3-4 propozitii in legatura cu 2 personaje, la 3 ani ajunge la 7-8 propozitii vizand mai ales personajul principal. "
_________________
Din gura omului bun vorba rea nu iese niciodata

[Forumista start]

Multumesc!
La mine se aplica 90% din tot ceea ce scrie aici.

Mai astept si alte articole la fel de ineresante.

[fatadedac]

Doua articole extrem de interesanta si corecte.
Mi-a placut mult partea in care trebuie sa vorbesti cu copilul, sa-i spui si tu lui multumesc atunci cat iei ceva de la el, sa-l saluti si sa-l inveti sa salute; aici in aceasta faza incepe educatia celor ,,7 ani de acasa"; copilul este ca o maimutica, face ce vede in jur, in general in primii ani de viata la parinti. Daca parintii zbiara, se cearta zgomotos, cu siguranta copilul va tinde sa faca asta la un moment dat; daca o sa ne vada ca aruncam hartiile pe jos cand suntem in parc exact asa o sa fac si el; exmplele pot continua....insa lucrurile aceste sunt sigura ca voi deja le stiti
_________________
Traieste drept si mori cu curaj!

[fatadedac]

Revin cu cateva randuri despre prietenia care trebuie sa apara la un moment dat intre copil si parinti, dat fiind ca Ana deja are 14 ani si pot spune ca am putina experienta.
Prietenia cu copilul niciodata nu va fi totala, intotdeauna, oricat de apropiati vom fi, o sa existe un ,,ceva" care nu ni-l va spune; aici daca ne cunoastem copilul si daca vom avea tact o sa fie mult de lucru pana vom afla ,,ceva-ul" :
Incercarea de a ma imprieteni cu Ana a inceput cam pe la varsta de 4-5 ani; eu sunt dintr-o bucata, iar daca am ceva de spus cu siguranta voi spune; la ai mei fiind la un moment dat i-a spus surorii mele ,,te bag in...matii" (noi doua locuiam intr-un cartier prost,expresia culeasa de pe afara din fata blocului)Si-a dat seama ca a spus o prostie si a fugit; dupa cateva minute am mers dupa ea, era foarte rusinata, si am inceput sa-i pun intrebari: de unde a auzit, de la cine, daca stie ce inseaman expresia; normal ca nu stia asa ca i-am explicat ce inseamna pi...da, pe intelesul ei; i-a fost rusine, si-a dat seama ce a spus; am facut o intelegere de atunci, sa ma intrebe tot ce nu stie ce inseamna; asa ca de-a lungul anilor am ajuns sa-i explic ce este pu..a, sexul, tamponul, prezervativul s.a.m.d. Am incercat mereu sa fiu senina in discutiile pe care le purtam, sa nu-i arat cat de socata eram de intrebarile puse de ea, ca si cum aceste lucruri ar fio normal sa ma intrebe si sa-i explic.
Apoi pe la 7 ani, a avut o experienta cu un psihopat; impreuna cu un vecin se jucau mereu in spatele blocului la parintii mei; erau doar ei copii in scara, tata le-a dus nisip sa aiba cu ce se juca, geamurile bucatariei dadeau in spate, puteau fi supravegheata usor;scara avea doua intrari, iar ei ieseau prin cea din spate; in timp ce ei se jucau un individ venea si si-o facea sub scara;la un moment dat copii nu mai voiam sa se joace afara, ci doar la etaj, cu tot felul de jucarii; imediat m-am sesizat, nu era normal ca in toiul verii ei sa nu vrea afara la nisip sau cu mingea asa ca am luat-o la intrebari si am reusit incet incet sa scot de la ea motivul; a durat cateva zile pana mi-a spus.Le-am spus si alor mei, si i-am promis Anei ca daca mai vine omul acela o sa o aparam noi; a aparut intr-o zi si ei au urcat in fuga mare scarile sa ne spuna ca e acolo in spate (in acest timp se jucau in fata scarii); nu va dati seama ce circ a iesit, sa o fi vazut pe mama si pe sora mea cu maturile alergand dupa nebunul acela si amanintandu-l, eu nu eram acasa atunci; inca o data ea a vazut ca imi pasa de lucrurile care o sperie si nu le intelege, ca le explic si o apar; ca atunci cand se intampla lucruri anormale noi, familia ei, toata familia o sprijinim.
Poate ca daca as fi avut o pregatire de specialitate as fi putut sa spun concluziile la aceste povesti ale mele intr-un mod mai profesional, ca psihologul de exemplu, insa va povestesc sa puteti trage voi concluziile si sper sa nu va plictisesc :?
Apoi m-am straduit sa-i cunosc colegii de la scoala, o urmaream sa vad cum se comporta pe drum, iar daca era ceva ce nu imi placea, ca vorbeste si gesticuleaza prea tare si prea larg, nu ii faceam observatie imediat ce ajungea acasa, sau ajungeam, ca eu fiind pe urmele ei ajungeam dupa ea : ii faceam observatie prin puterea exemplului, caci la un moment dat pe drum la o plimbare ii atrageam atentia asupra unei persoane care gesticula si vorbea tare aratndu-i cat este de urat.
Intotdeauna am observat-o si am incercat sa o educ prin exemple, am invatat-o sa se autoevalueze, sa ia singura hotarari, sa aiba incredere in ea.
Am laudat-o dar nu exagerat, am criticat-o fara sa exagerez (desi imi spun uneori ca vreau prea mult de la ea totusi); am considerat-o un copil normal de destept, normal de frumos si in acelasi timp am invatat-o ca se poate autodepasi, ca tot ce este pe lumea asta este facut de oameni, si asta inseamna ca poate face si ea cel putin la fel de mult si de bine.
Am invatat-o sa fie respectuoasa si cinstita, dar fara a fi slugarnica sa-si spuna punctul de vedere si sa nu cada in partea de ,,prostuta"
Am invatat-o sa foloseasca banii si sa- puna pret pe ei, dar sa-si si permita anumite mofturi.
Am invatat-o ca nimic in viata nu o sa primeasca pe degeaba, fara sa castige acel lucru, fara sa munceasca pentru el.
Am invatat-o sa fie selectiva cu oamenii si cu locurile in care merge.
Am invatat-o sa se respecte dar sa nu fie snoaba.
Am invatat-o ca uneori in viata trebuie sa faci compromisuri ca sa ajungi la o intelegere.
Am invatat-o.......am incercat sa o invatam, speram sa fi si reusit!
Si toate acestea prin puterea exemplului, of cat este uneori de obositor, dar cata mandrie ai cand te uiti la copilul tau si vezi ca este un ,,OM DE OMENIE".
Acum incercam sa o invatam sa negocieze! 8)
_________________
Traieste drept si mori cu curaj!

[popica]

Draga fatadedac,
jos palaria!!!!

Nu pot decat sa sper ca voi ajunge si eu o mamicutza la fel de inteleapta ca si tine!
Pacat ca nu pot citi chestia asta mai multe femei.....Ar trebui sa fie materie predata la scoala :

Sa-ti dea Dumnezeu sanatate, bebele pe care ti-l doresti si .... timpul liber necesar ca sa ne mai impartasesti si noua cate ceva din sacul tau ;v

Numai bine,
crista
_________________
"Doscendo discimus"

[admin]

Da, asa este "Jos palaria"...as vrea sa-l vad si eu pe Andrei pe la 14 ani...si sa pot spune si eu acelasi lucru....insa...suntem mici, suntem la inceput si ne straduim din greu sa-l educam sa devina "OM DE OMENIE".
Multumim pentru aceasta LECTIE DE VIATA....ne mai poti spune????...
Sunt convinsa ca avem multe de invatat de la voi cei mai avansati in "meseria" de parinte. E buna si teoria dar practica este baza!!!
Multumim mult si...pupici!!! )p
_________________
Din gura omului bun vorba rea nu iese niciodata

[fatadedac]

Va multumesc la toate si sper din tot sufletul ca din povestirile mele sa trageti concluziile corecte.
Trebuie sa va spun ca pentru fiecare copil in parte anumite reguli trebuiesc adaptate in functie de personalitatea copilului; ce merge la Ana se poate sa nu mearga la un alt copil, asa ca fiecare dintre noi cunoscandu-ne copilul trebuie sa actionam intr-un anume fel.
Un lucru care eu la inceput l-am scapat din vedere a fost acela de a o determina sa citeasca; era dupa revolutie, intrasera casetele video, desenele, cd-urile; greu am reusit peste ani sa-i trezesc interesul pentrru carti si pot spune ca am avut succes doar in proportie de 30-40%, o mare pierdere. Cum am procedat? Am scos antena de la tv si cum ne plictiseam am luat o carte in mana, iar pana la urma a inceput si ea sa citeasca cate putin; acum se reduce la ceea ce are de citit pentru scoala, in schimb citeste reviste sau ziare uneori.
Un episod extrem de important a fost pe la varsta de 12 ani, cand Ana era o grasuna, era mai grasa decat mine adica; mama gateste mult, multe prajituri si a obisnuit-o sa manance ca un purcel; a fost o perioada in care mi-am facut mari probleme dincauza kg in plus ale Anei; se apropia de varsta adolescentei, fetele de varsta ei incepusera sa devina cochete, sa fie atente la cum arata, iar Ana era mereu imbracata ca un sac, cu haine si pantaloni largi, ma exaspera; imi era teama ca peste un an o sa devina frustrata de felul in care arata; trebuia sa o determin sa fie atenta la ceea ce manaca fara a o impige eu sa devina frustrata; asa ca am inceput sa merg din nou la sala, dupa o pauza de cativa ani (asta nu mi-a stricat nici mie), si incet incet sa o fac atenta la faptul ca este prea grasuta, ca eu imi mentin silueta foarte bine prin sport si pot manca normal totusi, pentru ca nu as fi vrut sa ajunga sa refuze mancarea, sa faca cine stie ce regimuri necontrolate in urma carora sa se imbolnaveasca; dupa cateva luni am luat-o la sala impreuna cu o prietena de-a ei la fel de grasuta; intr-un an de zile s-a transformat intr-o domnisoara superba, nici pria grasa nici prea slaba, cu o viata sanatoasa si o alimentatie normala; a renuntat sa mai manance ciorba cu paine inmuiata in ea, chiar a redus painea foarte mult, iar sportul a devenit pentru ea un mod de viata; astfel ca chiar dupa ce pe mine m-a luat lenea ea a continuat sa mearga la aerobic la un moment dat tragandu-ma si pe mine dupa ea.
Anul trecut in septembrie am participat impreuna la un curs de instructori aerobic (primul modul); nu va pot spuen cat de mandra am fost de ea, deoarece aceste cursuri au o finalitate doar daca ai implinit 18 ani si ai o diploma de bac; a fost acceptata la curs, gratie unor oameni extraordinari, care au apreciat-o foarte mult, si care la inceput au fost sceptici in legatura cu faptul ca o sa reuseasca sa termine cursul, care a durat o sptamana; programul era de dimineata pana seara doar cu pauza de pranz, timp in care s-au facut cursuri teoretice si practice de gimnastica aerobica, coregrafie, psihologie, nutritie, fiziologie, anatomie, fitness, dans sportiv, jocuri, etc...
Au fost cursanti de la liceele de educatie fizica si sport, de la fac. de ed. fizica si sport, fete care deja predau in sali de aerobic dar inca nu aveau carnet de instructor, profesori de sport si chiar instructoarea de la hotelul Yaki din Mamaia, cursul fiind pe grupe I incepatori, II in urma primului curs, la al doilea obtineai carnetul de instructor, III carnet de instructor international sau perfectionare.
A terminat cursul, a luat note mari la examen, si la scris si la practic, la practic a luat 9, si au fost doar 2 note de 9. I-au inmanat certificatul de partcipare in mod festiv, au felicitat-o, a primit cadouri din partea Federatiei Romane Sportul pentru Toti, m-am infoiat de mandra ce am fost de era sa crap, imi venea sa-mi scriu in frunte ,,este fiica mea, este fiica mea".
Acum alearga impreuna cu Aris; noi stam la Navodari iar acolo nu este sala, la c-ta a fost o vreme insa cheltuiala era mare acum pentru ca merge la ore in fiecare saptamana deoarece are examen peste o luna; eu mi-am luat carnetul de instructor in februarie, iar ......
ASTAZI inauguram deschiderea salii noastre de aerobic in Navodari !

_________________
Traieste drept si mori cu curaj!

[popica]

Felicitari fatodedac!
Felicitari pentru mandretea de fata pe care o ai si mai ales felicitari pentru deciziile tale!
Nu cunosc multe persoane care sa aiba asa o vointa incat sa renunte la obiceiurile cotidiene pentru a incerca sa insufle ceva odraslei.
Astea-mi par desprinse mai mult din povestile copilariei, unde intotdeauna exista cineva care actiona intr-un anume sens doar pentru a exemplifica o pilda sau un indemn nobil, chiar cu pretul unor ...sacrificii.
Sa gasesti si in zilele noastre asa ceva este...rara avis.

"Break a leg" la inaugurare! (Sper ca asa se ureaza! Daca nu, atunci....La cat mai multi cursanti :P )

crista
_________________
"Doscendo discimus"

[Vizitator prietenos]

Chiar ca avem de invatat...
sa ne mai povestesti draga noastra ca usurel usurel ajungem si noi cu cupii nostrii pe la virstele periculoase ca vorba aceea: copii mici griji mic, copii mari griji mari ..

[elenapeitro]

ahhhh unde ati disparut si de ce din 2004 nu ti mai scris????????????
chiar avem nevoie de sfaturile voastre...
fatadedac ce mai e cu tine si cu mica domnisoara?

[elenapeitro]

ahhhh unde ati disparut si de ce din 2004 nu ti mai scris????????????
chiar avem nevoie de sfaturile voastre...
fatadedac ce mai e cu tine si cu mica domnisoara?

[claudiabesnea]

Eu am avut o experienta cu Daria in anul 2004 cand a murit socrul meu.Pe atunci avea 3 ani si 5luni, la vremea de ce-urilor.Moartea socrului a luat prin surprindere toata familia, inclusiv pe mine care imi luasem 3 zile de concediu sa stau cu Daria, pe care o adusesem de Paste in Bucuresti.Miercuri dupa Paste, la ora 9 dim am fost anuntati ca socrul meu a murit.Cand am primit vestea Daria era langa mine, am inceput sa plang, m-a intrebat de ce plangi, mami?Ptr ca a murit tataie Ion(asa ii spunea ea) i-am raspuns.Cum adica a murit?Adica l-a luat Doamne,Doamne.De ce l-a luat?Ptr ca avea nevoie de un prieten, i-am raspuns.Si de ce pe tataie Ion?Ptr ca era bun si Doamne Doamne avea nevoie de un partener de table.Ii vazuse de nenumarate ori pe tata si pe socrul meu jucand table si pur si simplu asta mi-a venit in minte pe moment.Dupa care a venit ziua inmormantarii.A trebuit sa plecam din Bucuresti la Magura(Buzau) acolo l-am inmormantat.Din cauza vremii eu cu Daria am ajuns vineri seara, iar sambata avea loc inmormantarea.Vineri cand am ajuns, in curte, multa lume ca la tara.M-am dus in camera unde era sicriul, Daria dupa mine.Ca sa nu se sperie n-am intrat imediat, de afara se vedea sicriul si m-a intrebat de ce sta tataie Ion acolo.Doarme i-am raspuns.Si cand se trezeste?Niciodata, patul este de la Doamne, Doamne si asa o sa se duca la el.Eu am intrat in camera, am stat la priveghi, iar ea a ramas cu mama mea.Sambata cand a venit preotul acasa si a inceput sa slujeasca, eu eram cu ea afara.Si m-a intrebat de ce canta preotul?Il anunta pe Doamne, Doamne ca tataie Ion se duce la el.Atunci a zis ca vrea sa-l vada pe tataie, m-am dus cu ea mai aproape, langa sotul meu si nu a plecat de langa mine pana nu a terminat preotul slujba.Apoi am intrebat-o daca vine cu noi la biserica si a spus da vin.Ei ii spusese mama mea ca biserica e casa lui Doamne Doamne si de micuta mama a invatat-o rugaciuni, Tatal Nostru. si ca atunci cand mergi in biserica te rogi si aprinzi lumanari.La biserica a fost impresionata, ca si acasa de vocea preotului.M-am bucurat ca a luat lucrurile asa cum erau si nu s-a speriat si nu i-a fost teama cand s-a apropiat de bunicul ei.
Exact dupa un an, in anul 2005 a murit taticul meu.Daria era langa mine cand m-a sunat mama sa-mi dea vestea.M-a intrebat de ce plangi, ca a murit Fani?Tatalui meu ii spunea Fani.Da i-am raspuns.Dupa care stiti ce mi-a zis, lasa mami ca e tataie Ion acolo si nu este singur si o sa joace si table.Si a stat cu noi cateva ore bune la priveghi, la capela.
Si dupa toate astea cateodata cand mergem cu masina,la drum lung, si se uita pe geam imi spune acum ii vad pe tataie Ion si pe Fani si le face cu mana, iar daca vreun balon, cum s-a mai intamplat, ii scapa din mana, sigur este un cadou ptr bunici.
Asa am reusit sa o fac sa nu-i fie frica de cei morti si tot timpul i-am dat raspunsuri la intrebarile pe care mi le-a pus.

[elenapeitro]

foarte frumos...aproape ca mi-au dat lacrimile...
e bine ca a inteles si ca nu se teme...si ca se gandeste la ei ca sunt bine...
tu te0-ia descurcat admirabil...felicitari

[paula]

Cand piticotul meu avea 4 ani, a murit o matusa de-a mea, sora de-a lui mama. Tot asa ma tot intreba de ce plang, de ce a murit, s.a.m.d. Am plecat la Satu Mare la inmormantare. Eu, stiind ca el este plin de viata si foarte agitat, in sensul ca se joaca tot timpul, alearga, tipa si altele de genul asta, i-am explicat dinainte cum se va intampla totul: ca va sta in sicriu, ca se va inchide sicriul, ca o vor baga in groapa, ca la Doamne Doamne merge doar sufletul, corpul ramane in pamant si toate astea respectiv ca nu avem voie sa vorbim sau daca vorbim in timpul slujbei trebuie sa o facem in soapta. Vreau sa va spun ca piticul meu a fost atat de cuminte incat toata lumea s-a minunat. Am fost tare mandra de el. Nici nu s-a speriat, a stiut dinainte ce se va intampla si nu a mai avut surprize neplacute.
Intotdeauna este bine sa spui copilului dinainte ce se va intampla indiferent despre ce este vorba. Ei de obicei se sperie de ceea ce nu stiu si nu inteleg.
_________________